Prima femeie din lume care a devenit Doctor în drept – Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu

Redăm mai jos câteva fragmente dintr-un material prezentat de Prof. Ion Hiru în revista Agero. Textul este redat cu multă căldura și ne clădește o imagine a unei femei într-adevăr deosebite.

Sarmiz7

„La 25 aprilie 1867, copilul mult aşteptat al familiei Bilcescu, se naşte şi este o fată, care de la vârsta de cinci ani începe să se comporte ca un băiat. Tatăl îşi numeşte fata „băiatul meu”. Copilăria şi adolescenţa le petrece mai mult la ţară. De la Sarmizegetusa i se spunea Miza. Învăţa, vizita prieteni, vecini, mai ales familia Brătianu. Era bătăioasă. Îi trântea pe cei trei Brătieni, Ionel, Vintilă şi Dinu, încât bătrâna Pia Brătianu îi spunea Voinica. Ea se va înscrie în pleiada româncelor de seamă, ducând peste hotare veste despre calităţile autentice ale Muscelului.

Sarmiza-Bilcescu-portret-Foaia-populara-31-mai-1898.bmp

Sarmiza, contrar tatălui, care avea o linie a vieţii ascetică, era înzestrată cu o linie morală mai puţin rigidă, asemănătoare cu a mamei sale. Era generoasă şi poseda o mare simpatie pentru oameni. Trăia în Bucureşti, pe strada Sălciilor. Acasă, învăţase şapte ani cu dascălul Păun. Epoca copilăriei şi adolescenţei Sarmizei începe cu acel sentiment ostil faţă de expansiunea germană care ameninţa ţările Dunării. În mintea fetei se fortifică ideile naţionaliste. Idolul ei şi al întregii familii era Ion Brătianu, omul providenţial, capabil să dărâme alianţele tiranilor. În mai 1875 se constituise Partidul Naţional Liberal, despre care străinii spuneau că are ca vis realizarea unei „Dacii mari”. În acest mediu trăieşte familia Bilcescu, care oferă învăţătură solidă Sarmizei.

Prin sufletul Sarmizei trec ambiţii ce ţin atât de imboldul ei lăuntric, dar mai ales de a răscumpăra binele făcut de părinţi, de a se dărui cauzei celor mulţi, de a munci pentru progresul ţării şi a încerca să aducă alinare sărăciei şi nevoilor. Ceea ce trăia şi simţea Sarmiza era, de fapt, ceea ce simţea că voia ea să facă, chemarea ei socială. Împreună cu mama sa, Maria, pleacă la Paris, dar se întoarce repede datorită izbucnirii molimei holerei. Fusese înscrisă la Litere. Cât au stat în ţară, în cele şase săptămâni, Dumitru Bilcescu are ultimul cuvânt – urma să facă Dreptul, chiar dacă era o noutate pentru o fată. Tatăl avea încredere în fetiţa lui de 17 ani. Înscrierea la Drept a provocat mari reacţii. O femeie avocat era ceva curios. Dar fata ia toate examenele. Profesorii de aici, de la Sorbona, vedeau în înscrierea primei studente la Drept un semn de ostentaţie. Într-o ţară atât de înaintată mai existau astfel de prejudecăţi, nu admiteau că o femeie ar putea deveni avocat. Acesta este mediul în care studenta Sarmiza Bilcescu îşi începe cariera de „antemergătoare a feminismului”.

foto: articol ziarul Epoca, 15 oct. 1897
foto: articol ziarul Epoca, 15 oct. 1897

Pentru prima dată în istoria Universităţii, la 12 iunie 1890, la Facultatea de drept din Paris, o femeie îşi susţine teza de doctorat. Ziarele vremii consemnau acel eveniment la loc de cinste, anunţând titlul lucrării, „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez”. Sarmiza avea doar 23 de ani în momentul susţinerii tezei. Lucrarea era străbătută de la un cap la altul de dialectica liberală – „omul liber urcă pe scara intelectuală”. Sarmiza Alimănişteanu promovează ideea egalităţii femeii cu bărbatul, în sensul sarcinilor şi drepturilor faţă de copii, a dreptului la tutelă al mamei. Dreptul francez a trebuit să recunoască legitimitatea propunerilor primei sale laureate. Întreaga presă mondială sublinia, în spaţii largi, despre reuşita universitară a Sarmizei Bilcescu. Ziarele reproduc fotografia româncei şi scriu articole despre neobişnuitul eveniment. „O tânără româncă – doctor al Universităţii pariziene”. A fost nu numai o victorie a feminismului, dar şi a ţării noastre, o afirmare a posibilităţilor intelectuale ale femeilor ei. Sarmiza Bilcescu Alimăneştianu constituie o reprezentantă tipică a calităţilor femeii române.

Sarmiza-Bilcescu-Foaia-populara-31-mai-1898.bmp
foto: articol ziarul Foaia populară, 31 mai 1898

În 1890, Sarmiza este primită călduros în ţară, fiindu-i deschise toate porţile vieţii mondene de la sfârşitul secolului al XIX – lea. Se înscrie şi este primită cu onoruri în Baroul din Bucureşti. Face tot ce îi stă în putinţă pentru a prezenta pozitiv ţara peste hotare. Corespondează cu personalităţi din străinătate, trimite costume naţionale unor mari doamne, precum şi tablouri cu imagini din România. La 18 martie 1894 înfiinţează Societatea Domnişoarelor Române, având drept scop unitatea culturală a românilor. Face parte din juriul general al Expoziţiei Cooperatorilor din ţară, expoziţie patronată de Alteţele Regale. În 1897, Sarmiza se căsătoreşte cu Constantin Alimăneştianu, un inginer strălucit, care făcuse Şcoala superioară de mine din Paris. Se naşte apoi, în 1898, fiul lor Dumitru, căruia Sarmiza îi consacră întreaga viaţă, aşa cum făcuse şi mama ei, Maria Bilcescu.

Ajunsese prima femeie doctor în drept din lume. Ea constituie Consiliul Superior al Industriei casnice, în 1913, cu scopul de a dezvolta la sate gustul pentru frumos, pentru arta strămoşească, pentru costumul naţional, pe care îl purta împreună cu Brătiencele. Creează centre pentru lucrul costumelor naţionale, ateliere de cusătorie. Lasă, la moartea ei, în 1935, 25 de milioane de lei, fonduri pentru clădirea Palatului Industriei casnice. La puţin timp, doamna Eliza Brătianu publică un album cu 180 de ii româneşti.

În vara anului 1935, Sarmiza Alimăneştianu se retrage la ţară, la Româneşti, Muscel. Urma să fie vacanţa morţii, în Muscelul său iubit. Este vizitată de Regina Maria. La puţin timp după aceea moare, la 26 august 1935 şi este îngropată în pământul de la Bilceşti. Şi astfel dispare „mama celor necăjiţi şi lipsiţi, sprijinul studenţimii”. A fost îngropată în costum naţional, sub florile Muscelului, privegheată chiar de Patriarh.”

surse: Revista Agero; „Viaţa exemplară a unei Românce – Sarmiza Bilcescu Alimăneştianu” de Mihail Stoica.

Sursa