Maria Diana Popescu: ”Înghiţim pe necontrolate hapuri bruxelleze şi americane şi nu ne trezim deloc!”

Cei care cred orbeşte în „dragostea” americanilor faţă noi, în francheţea parteneriatului strategic SUA-România, ar trebui să deschidă ochii! Pe unde şi-au băgat americanii coada a şi izbucnit războiul. Să nu fi simţit proamericanii înveteraţi că Hans Klemm a agitat, de la venire, apele păcii în România, amestecîndu-se penal şi repetat în treburile României? Greşeala de a sta la masă cu liderii extremişti maghiari (unii cercetaţi de DNA), fotografiindu-se cu steagul lor, a depăşit orice uzanţă diplomatică.

slugile

Exemplarul acesta impertinent, aterizat în România din Timorul de Est – fostă colonie portugheză în Indonezia, trebuia rechemat în SUA, ca, de altfel, şi predecesorii săi, la fel de incompetenţi. Putea el să înveţe istoria României cît a fost ambasador în această mică ţară insulară? Unde s-a mai pomenit, în vreun alt stat, ca un terchea-berchea de la vreo ambasadă să se plimbe cum şi pe unde pofteşte, să dea indicaţii autorităţilor ţării respective (chiar, ordine), să-şi bage nasul peste tot, să stea la masă cu penalii, în speţă, lideri ai UDMR – o organizaţie traseistă, care s-a urcat în cabina tuturor tirurilor guvernamentale de după 1990.

Nu mai e un secret şi nici nu poate fi negat amestecul Washington-ului, care a stîrnit războaie în mai multe state ale lumii. Hans Klemm îşi serveşte şeful şi e tot un gen de James Pettit, dar mult mai „parfumat” şi mai uns cu alifiile Washington-ului. Ambii, instruiţi să apere interesele SUA! Ar fi fost necesar doar un singur ambasador american pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Declaraţiile aberante şi condamnabile ale lui James Pettit, precum şi sfidarea adevărului istoric, impuneau ca oficialii SUA să-l retragă din postul de ambasador al Republicii Moldova. Închipuiţi-vă, dacă Moldova din stînga Prutului ar reveni la patria-mamă România, „pettit bureau” ar rămîne fără post şi fără privilegiile ce decurg. În loc să-i lase să se bucure de pensie, Washington-ul trimite ca ambasadori în ţările lumii nişte bătrîni impertinenţi, care vorbesc şi fac ce li se ordonă, sfidînd uzanţele internaţionale ale diplomaţiei. Klemm a întrecut măsura în repetate rînduri, gîndind că România e sat fără cîini şi poate face ce vrea. Fratele său de arme, musiu Pettit se comportă în Moldova noastră ca un biscuite pettit bureau în lapte. Se umflă şi dă pe dinafară de obrăzbicie. Atît Klem cît şi Pettit ar trebui recuzaţi de românii de pe ambele maluri ale Prutului şi rechemaţi în SUA pentru declaraţii false şi amestec în politica internă. Nici de puciul din Turcia americanii nu sînt străini. Au încercat să-l scoată pe Erdogan din cărţi, pentru că a refuzat să mai asculte de Washington. Cum nu le-a ieşit pasenţa, au dat-o cotită şi ţin aproape de Erdogan, ca să nu piardă bazele militare din Turcia.

Chiar şi existenţa ISIS le e necesară marilor puteri, pentru a pedepsi nesupunerea şi neascultarea unor lideri din Orientul Mijlociu şi din Europa. Oare nu putea zdrobi marele războinic Sam o mînă de oameni cît are ISIS? La fel au stat lucrurile cu Osama bin Laden. S-au prefăcut a-l căuta ani în şir prin deşerturile mişcătoare, deşi cu tehnica lor pot vedea din satelit pînă şi numerele de la pantofi. Au nevoie de ISIS pentru implementarea supravegherii globale şi înlocuirea sistemului democratic cu un sistem de dictatură universală. „Toată lumea foloseşte Statul Islamic în scopuri proprii, afirma Alastair Crooke, fost agent al serviciului secret britanic MI6, pentru Huffinfton Post. Unele popoare curajoase au început să întindă capcane imperialismului american, şi avem exemplul vizitei lui Obama în China, la Summit-ul G20, cînd acesta a coborît cu freza zburlită şi cu zgomot de step pe o altă scară decît cea oficială. Nu i-a fost adusă scara lîngă avion, liderul războinic fiind obligat să coboare printr-o uşă mică, rar folosită, aflată în burta aparatului de zbor. Lui Obama nu i s-a întins nici covorul roşu de care s-au bucurat ceilalţi lideri ai lumii! În aceleaşi context, pe pista de aterizare, un alt incident a avut loc între jurnaliştii lui Obama şi un agent chinez. Cînd jurnaliştii s-au apropiat prea mult, agentul chinez le-a strigat să se depărteze, cu aceeaşi formulă a lui Erdogan: „Aici e ţara noastră! E aeroportul nostru!” Incident sau premeditare, opinia publică a văzut în cele două „incidente” un gen de umilire diplomatică a lui Obama şi faptul că acesta nu mai este atît de important. O lecţie similară a primit Obama şi în Bulgaria, fiind trimis la plimbare, cînd a solicitat o lege specială pentru americanii care săvîrşesc infracţiuni de orice natură pe teritoriul bulgăresc. Numai noi înghiţim pe necontrolate hapuri bruxelleze şi americane şi nu ne trezim deloc.

Sursa