ABERAȚIE: arie protejată pe conductă! Află ce proiect amenință cu dispariția râul Jiu și Parcul Național Defileul Jiului

Cel mai sălbatic defileu din țară riscă să rămână fără râul care l-a format. Dacă Hidroelectrica finalizează proiectul prin care Jiul va fi băgat pe țeavă (la propriu), din Parcul Național Defileul Jiului va mai rămâne doar povestea. Și va fi o poveste despre lăcomia și prostia oamenilor. Pentru câteva zeci de locuri de muncă și niște megawați de pe urma cărora se vor îmbogăți niște băieți deștepți, riscăm să pierdem un peisaj de vis, să distrugem un parc național spectaculos, dar și potențialul de dezvoltare a zonei pe termen mediu și lung, bazată pe turism activ. Proiectul a fost gândit și aprobat într-un moment în care riscurile de mediu nu erau conștientizate în România, Defileul Jiului nu era declarat încă arie protejată, legislația de mediu avea la bază expertiza specialiștilor din… minerit și energie, iar consultările publice erau practic necunoscute. Acum ideea băgării Jiului ”pe țeavă” pare, pur și simplu, o bazaconie. Ei bine, e o bazaconie care riscă să devină realitate dacă decidenții nu se răzgândesc. Și de răzgândit nu se vor răzgândi fără o presiune publică reală.

defileul jiului intrare

Jiul a dat naștere celui mai sălbatic defileu din ţară. Preotul ortodox Dimitrie Jura, de loc din satul Jieț, Gorj, din zona ”Jiului de munte”, îl iubește, pentru că e râul lui: ”Dacii îl numeau Rhabon, care însemna nestăpânit. De-asta a pătruns și a făcut defileul ăla de 35 de kilometri, pentru că a avut o forță uriașă de străpungere. S-a format Valea Jiului, care e o depresiune foarte interesantă, cu un istoric bogat. În zonă sunt câteva castre romane care nu sunt suficient studiate din păcate. Sunt și 7 forturi dacice care au o istorie încărcată și sunt și urme din evul mediu”. Numele ”Rhabon” apare întâia oară în scrierile lui Herodot (detalii aici). Azi râul ”cândva de nestăpânit” stă în pixul lui Remus Borza, care poate anula proiectul de ”băgare a râului într-o țeavă” pe fix cei mai sălbatici 33 de kilometri ai defileului, între Livezeni și Bumbești. Cum zice preotul de țară Dimitrie Jura: ”Toată civilizația lumii s-a dezvoltat pe râuri, nu la Hidroconstrucția. În viitor însă, civilizația o să se dezvolte în jurul unei țevi”. Mai grav, zona de râu pe care compania de stat vrea să o capteze este parte a Parcului Național Defileul Jiului.

Proiectul ”Amenajării Hidroenergetice Defileul Jiului” a fost demarat efectiv de Hidroelectrica în 2003. Ulterior investiția a fost oprită câțiva ani, probabil din cauza lipsei resurselor. Proiectul prevede captarea Jiului atât la Livezeni, cât și în zona văii Dumitra (și la intrarea în Defileu, și la mijlocul Defileului) precum și captarea afluenților Dumitra și Bratcu și băgarea lor într-o conductă uriașă, cu diametrul de 4 metri. Asta înseamnă că o bună parte din debitul râului pe acea porțiune o să dispară, lânsând în urmă doar o vale cu pietre care va afecta iremediabil numeroase specii de animale, dar și frumusețea peisajului din defileu, 85 de hectare fiind afectate temporar de proiect şi 27 de hectare permanent, construcțiile planificate neavând realizată o evaluare a impactul asupra habitatelor protejate. Există indicii că vor fi afectate atât fauna (ex. vidra și o serie de specii de pești), dar și flora (ex. alnus glutinosa). Problema fundamentală e că la momentul demarării construcției hidrocentralei, la începutul anilor 2000, standardele în materie de protecția mediului erau mult mai relaxate, iar porțiunea de râu vizată pentru captarea prin conductă nu era încă inclusă într-un parc național. Hidroelectrica, deși avea permisiunea de a-și construi hidrocentrala într-un interval de 7 ani, a lungit șantierul atât de mult, încât chiar și acum e încă în stadiu incipient. Trecerea anilor a adus cu sine intrarea în UE și adoptarea unor standarde de mediu mult mai realiste, care scot în evidență că proiectul hidrocentralei e ceea ce se cheamă o bombă de mediu.

Proiectul poate fi anulat fie prin decizia unilaterală a Hidroelectrica, condusă momentan de administratorul judiciar Remus Borza (absolvent de Drept, nimerit accidental în problema proiectului hidrocentralei), fie printr-o decizie strategică luată la nivelul Guvernului României. România Curată a scris despre numeroase proiecte de MHC-uri private, ale căror ctitori, motivați exclusiv de interese financiare, au distrus mai multe râuri montane în ultimii ani.

Spre deosebire de MHC-urile private, stoparea acestui proiect de hidrocentrală, încă are o șansă înainte de a produce daune iremediabile râului Jiu. Asta deoarece este construit de stat. Deci în spatele lui nu se mai află ”meschine interese private”, ci teoretic stă doar ”un mix” de ”interese energetice strategice” și ”interese de mediu”. O dezbatere transparentă asupra priorității pe care acest proiect o are pentru interesul național e binevenită și actorii principali ar trebui să fie nu funcționari din eșalonul doi, ci înșiși ministrul Mediului, ministrul Energiei, consiliul director al Hidroelectrica și șeful Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).

ONG-ul de mediu WWF a reușit până în prezent să obțină doar o poziție favorabilă din partea Ministerului Mediului (în 2015), dar un pas înainte care a fost ignorat în acest an de ANPM. ”Federația Coaliția Natura 2000” a decis să declanșeze o campanie de sensibilizare publică pentru salvarea celui mai sălbatic mare râu al României, expus pericolului iminent de pierdere definitivă.

În plus, un argument esențial exprimat de experți energeticeni și de mediu pentru România Curată este că pentru Hidroelectrica acest proiect nu reprezintă o miză majoră, urmând să reprezinte, în momentele în care turbinele s-ar învârti la randamentul maxim estimat, cel mult 2,27% din energia produsă de compania de stat. Ca pondere în coșul energetic național care înglobează energia electrică produsă din toate sursele, atât fosile, cât și nucleare ori regenerabile, energia de la Hidrocentrala Defileul Jiului ar urma să reprezinte doar un procent de 0.9%. Asta în contextul în care România a depășit deja targetul impus de UE privind ponderea în 2020 a energiei verzi în coșul energetic național. Desigur, dacă va ajunge să funcționeze la randamentul maxim estimat, în condițiile în care există exemplul altor proiecte care nu și-au atins obiectivele inițiale. Atunci se pune întrebarea ”cât de strategică” pentru sistemul energetic național e construcția acestei hidrocentrale. Și dacă nu cumva salvarea ultimului mare râu nedomesticit al României nu e mai ”strategică”?

Preotul râului

Jiul nu mai este virgin de mult, însă e puternic. După declinul mineritului a găsit în sine resursele să se refacă și are toate șansele să redevină aproape ce a fost. Ne deapănă amintiri din cum era cândva acest râu, un om care s-a născut, a crescut și a îmbătrânit pe malurile lui, Intrat în al șaptelea deceniu de viață, Dimitrie Jura e ”preot de meserie și pescar” în rest: ”Eu nu sunt pescar ca să prind pești, că am păstrăvărie acasă. Eu sunt pescar ca să trăiesc lângă natură. Aici gândesc, aici trăiesc liber. N-am treabă cu civilizația, cu tumultul. Aici mă simt foarte bine. Am învățat de la tatăl meu să nu smulgi naturii lucrurile care nu ți se cuvin. Alea să i le lași ei. Am învățat astea de la oameni  ca Sadoveanu, ca Ionel Pop, de la Ion Băeșu. Cu Băeșu am fost la pescuit. Sadoveanu a fost și el la pescuit pe Jiu. A trăit la 20 de km de unde-s eu aici. Ionel Pop l-a adus pe Sadoveanu la o vânătoare de cocoși de munte și pe urmă s-a îndrăgostit de zonă. A fost și la mine acasă când eram eu copil. Ce trebuie să știți e că Jiul este împărțit în trei: Dolj înseamnă Jiul de jos, Gorj e Jiul de sus și Jieț e Jiul de la izvoare. Eu sunt de la izvoare. Jiul este viață. E deosebit prin structură. Ape cristaline ca la noi nu prea găsești. Dacă arunci pe râurile noastre de munte o monedă în apă, o găsești rapid, atât sunt de limpezi. Din punct de vedere al faunei, Jiul a fost un râu care avea până când a venit mineritul în zonă, lostriță și un debit foarte mare. De când a încetat spălarea cărbunelui, apa s-a limpezit și s-a refăcut lipanul. Englezii îi zic lady, pentru că e un pește foarte suplu și drăguț. Pe urmă avem păstrăv, clean, porcușor, oblete, mreană. Speciile diferă după altitudine. În partea Gorjului este și caras și somn. Avem toate speciile care trăiesc într-un râu sănătos”.

România va avea, în premieră, Parcul Național ”Defileul Uscat al Jiului”

Călin Dejeu, biolog și activist de mediu, este unul din cei mai buni cunoscători ai Defileului Jiului, pe care l-a bătut la pas în cercetările lui. El a explicat pentru România Curată ce avem și ce nu vom mai avea: ”Jiul este singurul râu mare de munte care nu a fost încă sacrificat. Dacă și el va dispărea, Carpații Românești nu vor fi mult mai săraci, vor fi mutilați semnificativ. Carpații au însemnat întotdeauna creste, păduri, dar și râuri tumultoase. A mai rămas, dintre cele mari, doar Jiul. Când eram copil, abia așteptam să iasă trenul din tunel ca să mai văd un repeziș. Este de neconceput ca Jiul să fie deviat pe tot parcursul Parcului Național! Jiul este esența, este sufletul defileului! Dacă se continuă acest proiect hidroenergetic criminal, Defileul Jiului va deveni, dintr-un tărâm spectaculos, un spațiu dezolant. Se spune că va fi înlocuit cu un pârâu, dar nici măcar acest lucru nu este adevărat. Debitul de servitute de doar 2,7 m cubi /secundă (presupunând utopic că va fi respectat) în zilele toride ale verilor secetoase se va evapora și se va pierde printre pietre, în albia lată, menită unui cu totul alt debit. Se poate deja vedea, ceva mai în amonte, la o scară mai mică, ce se va întâmpla. Jiețul, râu care avea debit considerabil, pentru că drenează mare parte din versantul nordic al Parângului și parte din Munții Șureanu, râu pe care se făcea plutărit, dispare complet printre pietre în verile secetoase, tot datorită captărilor Hidroelectricii. Se poate vedea și pe Street View (aici)

Biologul Călin Dejeu avertizează asupra consecințelor nu doar asupra albiei râului, ci și asupra pădurilor ce-l străjuiesc: ”Jiu nu este doar un habitat pentru speciile acvatice, este important și pentru microclimat, pentru lanțurile trofice, Jiul protejează prin inaccesibilitate pădurea virgină de pe malul opus drumului, inclusiv fauna ei. În verile secetoase izvoarele de pe versanți seacă și chiar și urșii coboară pentru apă la Jiu. Fără Jiu, tot ansamblul de ecosisteme al defileului se va degrada, ca într-un joc de domino. Și toată această tragedie pentru ce?! Pentru câțiva MW, în condițiile în care avem de atâția ani surplus de energie electrică! Se poate ceva mai absurd? Și să nu uităm că proiectul presupune nu doar secarea Jiului, ci distrugerea completă a rețelei hidrografice a Parcului Național, pentru că include și devierea afluenților Dumitra și Bratcu, iar Chițiu a fost deja distrus, recent, de o microhidrocentrală”.

defileul jiului rafting Jiul este cel mai bun râu de rafting din România

Istvan Komaromi e hidrobiolog. Totodată e un profesionist al raftingului și ghid pentru numeroase grupuri de turiști pasionați de practicarea sporturilor extreme. Atât în România cât și în afară (aici). Îl lăsăm pe el să vorbească despre valoarea Defileul Jiului din prisma sa: ”Este cel mai bun râu de rafting care este încă sălbatic, fără baraje, fără o intervenție umană majoră care să-l priveze de debit. Mai avem râu de rafting Buzăul care are baraj și al treilea este Crișul, care iarăși este pe baraj. Restul râurilor nu prea se pot lua în considerare pentru a face rafting. Eu, care fac rafting cam de 15 ani, cred că este cel mai bun râu și multă lume crede ca și mine, că este cel mai bun râu de rafting pe care-l avem în România. Desigur, până în momentul în care se va interveni și se va scoate un volum mare de apă pentru a produce energie electrică ”verde”. Din acel moment râul va avea un debit foarte scăzut, care din punct de vedere al raftingului nu va mai fi satisfăcător și acest sport cu potențial turistic pentru o zonă defavorizată va dispărea”.

Am vrut să aflăm de la Istvan Komaromi care e anvergura activităților turistic-sportive de pe râul Jiu și dacă ele sunt generatoare de venituri sustenabile: ”Numărul de turiști care vin să facă rafting pe Defileul Jiului nu este foarte mare. Ar trebui o statistică pe toți operatorii de program care aduc în zonă turiști practicanți ai acestui sport extrem. Cred că e vorba de peste 1000 de persoane într-un an. E un număr relativ mic, dar e în creștere, pentru că raftingul e relativ nou pentru populație. Nu se cunoaște acest sport, dar se vede o tendință crescătoare. Un râu similar cu Jiul nostru din Muntenegru sau Slovenia aduce sute de mii de persoane într-un an. Același potențial există pe Jiu. În medie o tură cu barca pe râu e în jur de 200 lei de persoană. La localnici ar putea să rămână o parte din banii generați de acest sport, dacă ar exista și un operator local care să lucreze. Din păcate nu este. Era o singură firmă din Uricani care nu mai lucrează. Și-a suspendat activitatea din cauza crizei de forță de muncă. Mi se pare incredibil ca într-o zonă defavorizată este criză de forță de muncă. Deci potențialul e acolo, oamenii sunt acolo. Ar trebui să se facă legătura între potențialul turistic și oameni. Legătura se poate face prin informare, prin niște programe de pregătire profesională pentru oamenii ăștia și efectiv să-și deschidă ochii: «Uite, stați pe o ladă cu comori și vă plângeți că muriți de foame și cerșiți», fiindcă ei chiar stau pe o comoară în Valea Jiului, din punctul de vedere al potențialului turistic. Asta e părerea mea și am văzut zone similare peste tot în lume. Sunt localități care trăiesc efectiv exclusiv numai de pe urma raftingului. Dar pe Valea Jiului nu e numai raftingul. Are potențial extraordinar din toate punctele de vedere pentru un turism activ și în natură”.

Potențialul Jiului în zona sa de defileu e cu atât mai mare, cu cât are niște caracteristici foarte atrăgătoare pentru împătimiții de rafting: ”Este mult mai bun raftingul pe defileul Jiului decât din Muntenegru. Acolo se face pe râul Tara, care este un Mecca al raftingului. Jiul este mult peste, fiindcă conformația râului ca și grad de dificultate, ca și peisaj, este sălbatic, este așa cum trebuie să fie un râu. Pentru oamenii care vin la rafting asta contează. E vorba de adrenalină, de contact cu ceva nou și sunt furați de acele câteva ore bune în care sunt într-o mișcare continuă, într-o angrenare continuă aproape. Pentru mine care fac rafting de 15 ani, Jiul este acasă. Și am mers acolo în ultimii 15 ani aproape în fiecare weekend în sezonul de rafting. Și acum mi se rupe inima că n-o să mai fie această casă”.

Krisztina Havadtoi, din Târgu Mureș, e biolog de profesie și pasionată de rafting în timpul liber. A descoperit ”Jiul altfel” practicând acest sport  și explică pentru România Curată ce-l diferențiază de râurile din Muntenegru, mic stat care a știut să-și exploateze bine cărțile în materie de turism: ”Noi trebuie să învățăm cum cei din Muntenegru au învățat să-și facă un trai din acest sport și să învățăm de la ei cum să valorificăm patrimoniul natural național, care în țara noastră e aproape unic în Europa. La ei secțiunea care e potrivită pentru rafting e mult mai lungă și există o grămadă de tabere unde poți opri peste seară și să continui drumul ziua următoare. Pe Jiu este o porțiune mai scurtă, dar foarte interesantă pentru iubitorii sporturilor extreme. Jiul în defileu este rapid și cu o grămadă de bolovani. Aproape în fiecare clipă trebuie să fii atent la comenzile ghidului, ca să nu te răstorni. Experiența îți dă o senzație de aventură. Ghizii sunt profesioniști și ajungi în siguranță la capătul traseului, dar ai așa o senzație că lucrezi într-o echipă, echipa aia are ca scop să se dea pe râu cât mai fără răsturnări. Lucrul și atitudinea ta în echipă contează foarte mult, pentru ca barca aia cu 6 sau 5 oameni să se ducă unde trebuie. Ghidul știe unde trebuie să se ducă barca ca să nu se răstoarne, ca să nu se agațe de bolovani, dar ca barca să fie condusă și dirijată corect, fiecare trebuie să asculte de ghid și să-și facă partea. Când trebuie să vâslească să vâslească, iar când trebuie să vâslească în sincron să se miște la fel cu ceilalți. E un sport în care faci o muncă fizică relativ solicitantă, dar totodată trebuie să fii atent la cum faci munca aia. Raftingul e palpitant când vezi că te duci pe valuri și treci peste bolovani și stânci. Mereu te întrebi: «oare unde ne duce»? Ne mai împotmolim uneori, alteori sunt valuri mari care-ți aruncă apa în față, alteori ne răsturnăm. Dar e aventură. Simți că trăiești. Te gândești doar la ce faci în secunda aia și te detașezi de orice altă preocupare. Nu te mai gândești la problemele de acasă, sau de la locul de muncă, Poți să te detașezi de aproape celelalte gânduri. E ca o mini-vacanță. Și în timpul coborârii poți să admiri și peisajul și păsările. E foarte frumos, că în defileul Jiului drumul național e singurul element antropic prezent pe toată lungimea traseului. Dar în rest vezi doar pădurea și stâncile. Am senzația că sunt o parte din natura asta și deși ne udăm din cap până-n picioare, un pic de apă nu strică. E un moft frumos pentru cei cărora le place chestia asta”.

Ca să nu picăm în extrema idealizării acestei porțiuni de râu, am întrebat-o pe Kristina și dezavantajele practicării acestui sport pe defileul Jiului: ”Problema mea cu râul Jiu e că dacă te dai pe râu cale de 15 kilometri pe traseul de rafting și te uiți în dreapta și-n stânga, adesea vezi gunoaie agățate pe arini. Dacă cumva te răstorni, că se mai poate întâmpla ca barca să se răstoarne, înghiți fără să vrei apă din râu. Eu, când ne-am răsturnat, am băut câteva guri din apa aia. Nu mult, 2-3 guri, dar când am ajuns acasă m-am îmbolnăvit. Din cauză că apa nu-i curată. N-avem curajul să bem nici măcar din izvoarele din jur. Noi am mai organizat campanii în care am strâns resturile lăsate în urmă de alți turiști”.

Pentru Krisztina Havadtoi, ideea intubării cursului de apă pare ruptă dintr-un film SF: ””În România nu sunt atât de multe râuri pe care se poate face rafting. Jiul este unul dintre acestea. Dacă se face hidrocentrală, nu se va mai face acolo rafting. Ca și pe Buzău, unde nu se mai poate face rafting decât când se dă drumul de la dig. Eu ca biolog nu sunt de acord cu hidrocentralele. E un lucru inexplicabil și ilogic să te-apuci să faci noi hidrocentrale înainte ca cele care deja există să fie upgradate. Eu știu că este suficientă energie electrică pentru țara asta și că nu mai e nevoie de noi capacități de producție. În plus această hidrocentrală va fi situată într-un parc național. Asta ar fi trebuit să fie o piedică pentru acest proiect. Alea zece locuri de muncă pe care le creează inaugurarea unei hidrocentrale merită ca să se distrugă pentru ele un întreg ecosistem? Cei zece oameni pot să facă un curs de ghizi de rafting sau în domeniul hotelăriei, activități care ar menține și râul frumos și care ar atrage oameni și turiști din țară și din străinătate, care ar putea să vină și să lase bani acolo, în zonă. Oamenii ăia s-ar putea ocupa cu menținerea curată și frumoasă a locurilor de campare. Nu cred că hidrocentrala ar fi singura posibilitate de a crea o mână de locuri de muncă. În valea aia nu locuiesc doar zece oameni. Trebuie să ne gândim la comunități întregi. E un praf în ochi numărul de locuri de muncă pe care hidrocentrala le-ar genera”.

Autoritățile de mediu sunt ”inamicul public numărul 1” al mediului

Diana Cosmoiu, Manager Regional în Politici Publice al WWF România, demontează pe bază de argumente legale procedura de autorizare a ”amenajării hidroenergetice Defileul Jiului”, considerând-o în contradicție cu legislația actuală de mediu: ”Proiectul ignoră Directiva Cadru privind Apa, Directivele Habitate și Păsări și Directiva EIA, ducând la deterioarea peisajului, cu mai multe clase de calitate a elementelor hidromorfologice și pierderea unor habitate și specii de interes comunitar. Suprafața Parcului se suprapune cu cea a sitului  desemnat la nivel european pentru protecţia speciilor şi habitatelor (ROSCI0063). Proiectul în cauză a obținut acte de reglementare cu privire la protecția mediului anterior transpunerii Directivelor anterior-menționate în legislația romanească. Ulterior, lucrările au fost sistate pentru o perioadă de câțiva ani, între timp  intrând în vigoare o serie de acte normative care transpun în România legislația europeană și intervenind o serie de elemente noi. Exemple de elemente noi care nu au fost luate în considerare la momentul avizării proiectului sunt: declararea Sitului Natura 2000, impactul cumulat cu alte proiecte noi, schimbările climatice, etc. – toate acestea impuneau reluarea procedurii de avizare. În cazul de față, Hidroelectrica SA a omis notificarea autorității competente pentru protecția mediului, (ANPM), cu privire la modificările intervenite”.

ONG-urile de mediu solicită revizuirea Acordului de Mediu, pentru ca Hidroelectrica să-și adapteze parametrii viitoarei hidrocentrale în așa fel încât ea să respecte nu legislația de la nivelul anului 2003, care era foarte ”permisivă”, ci legislația de după aderarea la UE, când responsabilitatea statului în ce privește grija față de starea mediului, e mult mai mare. WWF a furnizat României Curate elementele de natură legală care pun sub semnul întrebării proiectul Hidroelectrica în forma lui actuală: ”Conform Art. 7.5 din Legea 50/1991 „Autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire stabileşte o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat să înceapă lucrările. În această situaţie, valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata de execuţie a lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic.” Documentația pentru emiterea Acordului de Mediu prevede o perioada de execuție iunie 2003 – mai 2007. Astfel, atât termenul de 12 luni prevăzut pentru începerea lucrărilor cât și durata de execuție a lucrărilor prevăzută în proiectul tehnic au fost depășite, fapt ce duce la pierderea valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de construire, conform Art. 7.6 din Legea 50/1991”.

Specialista în Politici Publice a WWF atenționează că proiectul Hidroelectrica încalcă și prevederile OUG 195/2005, aspect confirmat chiar de către Ministerul Mediului și Pădurilor atât în 2010 cât și recent. În 2015, Anne Jugănaru, pe atunci secretar de stat în Ministerul Mediului, a răspuns că: „În evaluarea proiectelor de investiții trebuie să se țină seama și de legislația comunitară, în speță art. 6.3 și 6.4 din Directiva Habitate, precum și de jurispudența Curții de Justiție e Uniunii Europene1. Din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că chiar și în cazul în care s-a derulat o procedură de evaluare a impactului asupra mediului, aceasta trebuie reluată în cazul în care au intervenit elemente noi cum ar fi situl Natura 2000”. Însă deși răspunsurile Ministerului Mediului sunt favorabile unei revizuiri a Acordului de Mediu, care să țină cont de legislația europeană, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), instituție subordonată Ministerului Mediului, a comunicat, conform unui răspuns din 2016 remis WWF (nr. 1/826/TFP/28.03.2016), că vechiul proiect de hidrocentrală are OK-ul de mediu și poate merge mai departe după standardele din 2003, mult mai permisive cu abuzurile asupra mediului. Mai mult, la acel moment Defileul Jiului nu era Parc Național.

În realitate, destinul râului Jiu și al afluenților săi depinde nu de vreun ”rapace investitor privat”, lacom de profit, ci de însăși funcționarii ANPM, care au libertatea să decidă sensul în care interpretează prevederile Art. 16.4 din OUG 195/2005: „În cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii actelor de reglementare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii lor, autoritatea competentă decide, după caz, pe baza notificării titularului, prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. a), menţinerea actelor de reglementare sau necesitatea revizuirii acestora, informând titularul cu privire la această decizie”.  Cu toate acestea, deși pare că ANPM are libertatea să decidă după bunul plac dacă e ”necesară” revizuirea Acordului de Mediu, în realitate Ministerul Mediului, autoritatea tutelară a ANPM, a trasat direcția de interpretare în sensul respectării legislației europene de mediu.

Poziția ANPM contrazice însăși decizia Curtea de Justiție a Uniunii Europene,  a hotărât prin Decizia C-399/143, faptul că „articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate trebuie interpretat în sensul că un plan sau un proiect care nu are legătură directă cu gestionarea unui sit sau nu este necesar pentru aceasta și care a fost autorizat, în urma unui studiu care nu întrunește cerințele articolului 6 alineatul (3) din această directivă, înainte de includerea sitului în discuție pe lista SIC trebuie să fie suspus de către autoritățile competente unei examinări ulterioare a efectelor sale asupra acestui sit dacă această examinare constituie singura măsură necesară pentru a evita ca executarea planului sau a proiectului menționat să cauzeze o deteriorare sau perturbări care pot avea un efect semnificativ în raport cu obiectivele acestei directive”.

Diana Cosmoiu explică: ”În cazul de față, proiectele în cauză au obținut actele de reglementare în domeniul protecției mediului înainte de transpunerea în România a Directivei Habitate, prin ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007. Aceste proiecte sunt situate în situl de interes comunitar ROSCI 0063 Defileul Jiului, desemnat pentru protecția habitatelor de fag și frasin, habitate ripariene, habitate cu vegetație lemnoasă și versanți stâncoși, precum și pentru specii precum ursul brun, râsul, specii de amfibieni, pești și nevertebrate (racul de ponoare). Astfel, este obligatorie reluarea procedurii de avizare pentru aceste proiecte și elaborarea studiului de Evaluare Adecvată”.

Studiind și precedentele din justiția internațională, WWF România a identificat și ”soluția Curții Europene de Justiție în cazul Weser (din 1 iulie, 2015), conform căreia Curtea a decis că directiva UE obligă statele membre să nu avizeze proiecte care dăunează râurilor și lacurilor și pun în pericol starea lor funcțională. Astfel, este suficient să nu fie îndeplinită o singură componentă de calitate, cum ar fi afectarea florei și faunei râului sau diminuarea conținutului de oxigen, pentru a rezulta o deteriorare a stării ecologice. În baza principiului precauției în luarea deciziilor, investitorul ar trebui să dovedească că prin proiectul în cauză nu se va deteriora nici o componentă de calitate a corpului de apă pe care se propune proiectul, fapt puțin probabil”, ne-a explicat Diana Cosmoiu.

Preocupările ONG-iștilor de mediu sunt justificate, deoarece ”Studiul de impact” asupra mediului realizat în 2002 de Hidroelectrica e unul superficial după standardele actuale. În vechiul studiu, care are 14 ani vechime, ”nu au fost prevăzute pasaje pentru peşti, speciile şi efectivele de peşti, vidre şi raci nu au fost identificate pe teren, habitatele acvatice nu au fost identificate pentru a putea fi luate măsuri de reducere a impactului. Debitele de servitute au fost calculate în mod statistic, fără a lua în considerare necesităţile ecologice ale diferitelor specii. Proiectul nu dispune de un regulament de funcţionare, nu se cunosc debitele şi perioadele de turbinare, etc”.

Diana Cosmoiu de la WWF consideră că ”având în vedere vechimea datelor hidrologice şi meteorologice considerate în proiectare, în contextul actual al schimbărilor climatice, soluţiile adoptate sunt extrem de nocive pentru mediu. Concluzia studiului de impact, că proiectul este benefic pentru speciile de peşti din avalul barărilor este greșită, din moment ce râul ar tranzita numai circa 30 de zile din an un debit mai mare decât cel de servitute. Asta în contextul în care proiectul prevede 4 debite minimale pe cursurile de râu sau chiar lipsa debitului  de servitute pe afluenti”.

Pe râul Jiu se găsesc conform studiilor de biodiversitate realizate de Asociația Zarand trei specii de pești protejate, toate aflate într-o stare de conservare nefavorabilă-inadecvată din punct de vedere al populaţiei, din cauză că nu există suficient habitat adecvat conservării acestora. E vorba de Gobio uranoscopus – porcuşor de vad, Barbus meridionalis – moiagă, Sabanejewia aurata – dunăriţă. În teorie ar mai exista și o a patra specie, care însă n-a fost identificată în teren, Cottus gobio – zglăvoc.

Prin băgarea Jiului ”într-o conductă”, practic albia râului va fi transformată preponderent în bolovăniș și un susur firav de apă, adică fix opusul la ceea ce au nevoie speciile protejate de pești din acest sit Natura 2000. Peștii de munte depind de un regim de curgere natural, cu debite ridicate, care să asigure o bună oxigenare a apei. Reducerea lățimii albiei râului și reducerea de debit vor duce la ”creşterea concentraţiei poluanţilor datorită diminuării capacităţii de diluare a cursului de apă”, ”alterarea transportului natural de sedimente, esenţial atât în hrănirea peştilor, cât şi în crearea condiţiilor necesare reproducţiei”,  ”libera mișcare în aval și amonte a peștilor, aspect de importanță majoră în conservarea acestora”, ”întreruperea continuităţii longitudinale şi blocarea migraţiei naturale a speciilor de peşti datorită diminuării secţiunii de curgere, evidenţierea pragurilor naturale”.

Cercetările Asociației Zarand, citate de WWF, evidențiază că întreruperea continuității longitudinale a râului are ca efect concret diminuarea habitatelor (reproducere, iernare etc) a peștilor: ”Conectivitate longitudinală însemnă de fapt calea liberă, neobstrucționată în calea migraților ce au loc pe cursul râurilor, fără obstacole verticale (ex. toplițe, praguri etc) sau tronsoane cu condiții hidrologice neprielnice traversării lor de către pești (sectoare fără apă, sau cu debit scăzut din cauza unor captări de apă). Având în vedere faptul că speciile identificate sunt predominant specii cu talie mică și capacități locomotorii modeste, pentru care chiar și pragurile de dimensiuni mici reprezintă un obstacol greu de trecut, asigurarea conectivității longitudinale devine de importanță majoră”.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului, deși ar trebui să fie prima interesată ca operatori economici precum Hidroelectrica să respecte natura, dovedește o permisivitate inexplicabilă, aflată în dezacord atât cu legislația europeană, cât și cu poziția autorității sale tutelare, care e Ministerul Mediului. De pildă, referitor la întreruperea continuităţii longitudinale la lucrările hidrotehnice de barare, Diana Cosmoiu, manager în cadrul WWF dă ca exemplu un fragment din răspunsul ANPM din 28.03.2016, care precizeză ”că barajul Livezeni va fi dotat cu un pasaj pentru peşti realizat după practica mondială, însă sumara descriere a acestui pasaj relevă căderi între bazine care nu corespund tehnicilor actuale, mult prea mari, fiind exclusă utilizarea pasajului de către speciile din fişa sitului”.

Singurul mod în care putem afla dacă proiectul de construire a hidrocentralei Hidroelectrica va duce la o degradare a stării ecologice a Jiului este revizuirea Acordului de Mediu actual și realizarea unei evaluări conform dispozițiilor Directivei Cadru privind Apa și legislației naționale aferente. De ce autoritățile refuză să supună proiectul hidrocentralei la un test după ”standardele actuale” de mediu?

Nota redacției: ANPM nu a răspuns până la momentul publicării materialului la solicitarea de a explica de ce nu revizuiește Acordul de Mediu al proiectului hidrocentralei Hidroelectrica din Parcul Național Defileul Jiului. Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a promis că va acorda României Curate un interviu în una din zilele următoare, pe tema viitorului proiectului centralei hidro de pe Jiu.

defileul jiului

Sursa